Noutăţi » AVIZ

Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al Institutului Internațional de Management „IMI-NOVA” (cu sediul: MD 2043, mun. Chișinău, str. Hristo Botev 9), în conformitate cu prevederile Codului Educației nr. 152 din 17 iulie 2014, a anunțat la 29 septembrie 2017 declanșarea procesului de alegere a Rectorului „IMI-NOVA” (Aviz publicat în ziarul „Timpul”, 29.IX.2017). Data-limită de depunere a dosarelor a fost 29 octombrie 2017.


În conformitate cu pct. 2.8 al Regulamentului privind modul de alegere a rectorului „IMI-NOVA”, CDSI face publică următoarea listă a candidaților eligibili:

    1. RĂILEAN Valentin, doctor habilitat în economie, profesor universitar, rector „IMI-NOVA”.

    2. MALAI Andrei, doctor în economie, profesor universitar, fost șef al catedrei „Management Financiar” al „IMI-NOVA”.


Pe data de 18 decembrie 2017 la orele 13.30 în sala de Conferințe se organizează dezbaterea publică, în fața electoratului academic, între candidați pe marginea programelor lor de activitate (care pot fi accesate pe www.imi-nova.md).


La solicitarea comunității academice pot fi organizate întâlniri cu candidații.


Alegerile rectorului se vor desfășura pe data de 19 decembrie 2017 la orele 14.00 în sala de conferințe în cadrul Adunării generale a personalului titular și a reprezentanților studenților în Senatul „IMI-NOVA”.


CDSI „IMI-NOVA”



Parteneri